Labiile mici îmi depăşesc în lungime cu mult labiile mari şi mi se pare că nu este frumos astfel. E normal să fie aşa, iar dacă nu e ce aş putea face să schimb această situaţie?
În cazul multor femei, labiile mici sunt foarte dezvoltate şi, efectiv, le depăşesc în lungime pe cele aşa-numite „mari”. Sunt femei care se plâng că această situaţie le produce neplăceri la penetrare, fiindcă penisul le antrenează în interiorul vaginului. Dar şi în acest caz, nu credem că este vorba despre o problemă serioasă: pur şi simplu, labiile mici pot fi depărtate cu degetele de femeie sau de partener, iar o astfel de neplăcere este evitată. Pe de altă parte, având în vedere legătura directă, anatomică, dintre labiile mici şi clitoris, faptul că labiile mici sunt, la rândul lor, bine dotate cu nervi, unii cercetători sunt de părere (ţinând cont şi de opiniile multor femei) că nişte labii mici generoase în dimensiuni ar contribui la creşterea excitării sexuale sau la o mai rapidă excitare sexuală. Iată, din acest punct de vedere, ar fi un beneficiu ca labiile mici să fie, de fapt, mari. Amintim aici şi că în unele comunităţi primitive, femeile îşi atârnau de labii anumite greutăţi, pentru ca ele să-şi mărească dimensiunile, pentru ca labiile să constituie adevărate podoabe naturale. Nu este exclus ca, în ziua de astăzi, piercing-ul genital să aibă în vedere situaţii similare… Pe de altă parte, îţi punem şi o întrebare: Nu cumva, atunci când vorbeşti despre dimensiunile labiilor, ai în vedere o altă persoană, cu care obişnuieşti adesea să te compari sau cu care te afli într-o relaţie de competiţie?
Prin intervenţie chirurgicală este posibilă şi dimensionarea labiilor; dar gândeşte-te mai bine dacă merită sau nu!
Este adevărat că dacă sperma iese din vagin imediat ce el îşi retrage penisul sau puţin după aceea poate cauza, la femeie, sterilitatea?
Nu, nu este adevărat. Se întâmplă foarte des ca sperma să iasă din vagin după ejaculare. Iar volumul de spermă ejaculată variază de la un bărbat la altul, variază în funcţie de numărul raporturilor sexuale, de poziţia utilizată şi, nu în ultimul rând, în ce-o priveşte pe femeie, de volumul său vaginal. În orice caz, trebuie să fiţi sigură că, în interior, rămâne suficientă spermă pentru o eventuală fecundare.
Este periculos să fac dragoste cu prietena mea când ea este la ciclu? Dacă răspunsul este nu, cum aş putea s-o conving să facem dragoste atunci?
Cele mai multe femei nu agreează ideea de a face dragoste când sunt la ciclu, fiindcă, pur şi simplu, se simt murdare, trebuie să înţelegi! În cele mai multe dintre societăţile primitive sau tradiţionale, femeile aflate la ciclu sunt îndepărtate din grup, întrucât sângele menstrual este considerat impur. Din punct de vedere medical, nu există riscuri, în afară de cazul în care femeia este purtătoare a virusului HIV (dar atenţie şi la alte boli!), fiindcă în acest caz riscul de contaminare este enorm. În ce te priveşte, ai putea încerca să-i explici toate acestea partenerei tale, dar aceasta nu înseamnă că ea îşi va schimba poziţia; şi, pe de altă parte, nu uita că este bine ca şi tu să ţii seama de părerile ei!
Am 17 ani şi, până acum, nu am avut nici un raport sexual. Am încercat să folosesc, la ciclu, tampoane inserabile, din cele mici, dar am constatat că trebuie să am mereu grijă dacă stau bine acolo, fiindcă simt ba că îmi ies, ba că, dacă vreau să le introduc mai mult, sunt oprite de un obstacol. Cercetând locul cu degetul, am simţit ceva precum un mic şiret la intrarea în vagin; de o parte şi de alta este spaţiu, dar e strâmt…
Mai mult ca sigur este vorba despre un himen deschis pe ambele laterale, dar cu o fâşie centrală, aproximativ pe diametrul vaginal, care constituie un obstacol central. Este bine să te adresezi ginecologului, care poate decupa acea fâşie. Oricum, este bine să discuţi cu ginecologul înainte de a avea primul raport sexual; el va decide dacă obstacolul respectiv te va jena sau nu.
Am 25 de ani, am avut de curând primul raport sexual şi n-am sângerat deloc, la fel şi partenerul meu, care credea că nu am avut alte raporturi sexuale înainte de el. Puteţi să-i explicaţi despre ce este vorba?
Este evident că nu toate femeile sângerează la primele lor raporturi sexuale, fiindcă himenul diferă de la o femeie la alta. Femeile care au, de exemplu, un himen suplu, nu sângerează deloc. Aşadar, partenerul dumneavoastră trebuie să aibă încredere; nu există nici un criteriu cert al virginităţii.
Cum aş putea face ca clitorisul meu să devină mai mare?
Nu există un tratament eficace cu acest scop! În lume s-a experimentat utilizarea, în anumite dozaje, a hormonilor masculini, dar s-a ajuns la concluzia că un astfel de tratament este periculos, fiind foarte posibile şi alte urmări, cu totul nedorite de femeie. Poţi acţiona însă asupra clitorisului, înaintea raportului sexual, utilizând o pompă de vacuum, special creată în acest scop. O astfel de pompă nu foloseşte practic la mărirea clitorisului, ci la aducerea în corpul său, rapidă, a sângelui, rezultatul imediat fiind sensibilizarea clitorisului.
Încă nu ştiu multe despre sex şi, vorbind cu o prietenă, am înţeles că clitorisul unei fete poate creşte aşa cum se întâmplă cu penisul. E adevărat?
Ca urmare a excitaţiei sexuale, clitorisul se congestionează, se umflă datorită fluxului de sânge, iar corpii săi cavernoşi intră efectiv în erecţie. Fenomenul nu este la fel de vizibil ca la bărbat, mai ales că, atunci când nu se află în erecţie, clitorisul este ascuns de capişonul său, practic un repliu de piele în partea superioară de unire a labiilor mici.
Mă întâlnesc adesea cu prietenul meu şi ne iubim dar fără să ajungem la penetrare. Poate că doar superficială, fiindcă uneori el introduce un deget şi spune că, înăuntru, întâlneşte cu vârful himenul. Prietenele mele spun că dacă te joci astfel, himenul se poate rupe, iar mie mi-e teamă să nu se întâmple aşa ceva!
Himenul nu este în interiorul vaginului, ci chiar la intrare. Dacă se introduce un deget în vagin, riscul ca, astfel, deflorarea să aibă loc este minim. Însă dacă o fată are himenul foarte subţire, deflorarea se poate produce şi cu degetul, fără chiar ca ea să-şi dea seama. Dacă o fată ţine mult la virginitatea sa, este bine să evite orice fel de penetrare, fie că este cu un deget, cu o jucărie erotică sau cu un alt obiect!
Am 32 de ani, 3 copii şi, de când l-am născut pe ultimul, mi se întâmplă adesea să nu mă mai umezesc, deşi nu mi-a dispărut apetitul pentru relaţii sexuale. Ce se întâmplă, ce să fac?
Dacă din când în când se întâmplă aşa ceva, se prea poate să fie din cauză că dorinţa pe care o resimţiţi la nivel mental este puternică, dar dorinţa pe care o resimţiţi la nivel fizic este mai slabă (poate din cauza oboselii, a preocupării pentru bebeluş etc.). Pentru ca o femeie să se umezească cât este necesar, trebuie ca dorinţa fizică să fie mai mare decât cea mentală, nu invers. Practic, să fie antrenată (dar dumneavoastră veniţi după o sarcină), odihnită, bine alimentată etc. Nu aveţi însă de ce să vă speriaţi, folosiţi deocamdată un gel lubrifiant, pe care îl găsiţi la farmacie, şi să sperăm că, în curând, lucrurile vor intra în normal. Dacă, totuşi, nu se va întâmpla aşa, dacă lubrifierea naturală vă va lipsi deşi resimţiţi o puternică excitaţie psihică, vă veţi adresa medicului ginecolog. O infecţie vaginală (o micoză, poate) este posibil să aibă ca urmări o uscăciune vaginală.
Mi-ar plăcea mult ca prietena mea (16 ani) să aibă un clitoris puţin mai mare… Este posibil ca, peste 1-2, clitorisul ei să mai crească? Există vreun tratament în acest scop?
Nu, clitorisul nu va mai creşte, în mod vizibil, cel puţin până la dimensiunea pe care se pare că ţi-o doreşti. Nici tratament creat în acest scop nu există! Din fericire, pe măsură ce vei învăţa să-ţi preţuieşti prietena şi să faci dragoste cu ea, vei vedea că, dacă te ocupi tu însuţi de clitorisul ei, acesta te va răsplăti, mărindu-şi volumul.
Este adevărat că şi repartizarea grăsimii pe corp reprezintă o caracteristică sexuală?
Da, este adevărat! Repartiţia grăsimii pe corp face parte dintre caracterele sexuale, precum vocea sau pilozitatea.
Caracterele sexuale primare sunt constituite din organele genitale interne şi externe. La bărbat, organele genitale externe sunt: penisul, testiculele şi pielea care le protejează (scrotul). Iar cele interne sunt: epididimul (în apropierea fiecărui testicul), conducte ce îndreaptă spermatozoizii către uretră, cele două uretre, veziculele seminale, prostata şi glandele lui Cowper, care lubrifiază uretra şi produc „lacrimile dorinţei”, acel lichid translucid care este secretat înainte de ejaculare atunci când bărbatul este foarte excitat.
La femeie, organele genitale externe sunt: muntele lui Venus, labiile mari şi labiile mici, clitorisul şi vestibulul, ce cuprinde meatul urinar şi himenul. Cele interne sunt: uterul, trompele uterine, ovarele şi vaginul.
Primul meu partener de relaţii sexuale mi-a spus că am un vagin prea mare, prea larg şi că, din acest motiv, el este lipsit de plăcere. Sunt neliniştită din cauza aceasta, este posibil să aibă dreptate?
Poate că acesta a fost doar un pretext neelegant pentru ca el să explice o ruptură; altfel, se întâmplă foarte rar ca vaginul să fie într-adevăr atât de lung şi larg (în afară de cazul în care o femeie a avut numeroase raporturi sexuale) încât să-l priveze pe bărbat de plăcere. Vaginul se comportă, de fapt, mai ales la o femeie tânără, ca un ciorap elastic: se mulează la fel de bine şi pe un penis mai mic, ca şi pe unul mai mare, aşa încât, în principiu, nici dimensiunea penisului nu intră în relaţie directă cu plăcerea sau lipsa plăcerii resimţite de femeie. Dacă ai posibilitatea însă să-i serveşti un răspuns pe măsura observaţiei pe care a făcut-o fostul tău partener, poţi să-i spui totuşi că nu ai nici o vină, penisul lui este prea mic!
© Copyright 2005 PsiSenzual. All Rights Reserved.
Completat sub: Neclasificat | Tagged: PsisDialog















Si eu am aceeasi problema: labiile mici le depasesc pe cele mari si ma enerveaza rau de tot ca pare foarte inestetic, si in plus imi este foarte rusine si din acest motiv nu pot sa ma dezbrac nici in fata unei fete daramite in fata unui baiat ( tin sa mentionez ca sunt virgina). Puteti sa imi spuneti care este cauza pentru aceasta ” dereglare”?
Draga Alexa,
nu este vorba despre o “dereglare”. De altfel, la majoritatea femeilor labiile mici sunt, de fapt, mai mari decat cele mari (de altfel, se preferă denumirea labii externe si labii interne). In fapt, acest aspect poate fi abordat ca o chestiune de imagine corporala, fata de care e bine sa te adaptezi. Pe de alta parte, sunt persoane – atat femei cat si barbati – care considera ca labiile interne care le depasesc in lungime pe cele externe constituie un atribut mai pregnant al feminitatii si sexualitatii. Nu cred ca aceasta sa fie o situatie care sa te deranjeze atat de mult…
buna
va rog plz s m ajutati….am17 ani shy n am avut primu kontakt..insa fostul meu prieten mia introdus degetul in vagin….e posibil s n mai fiu virgina pt k ma durut si se zike k dak n mai esty virgina trebuie sa ai o sangerare insa ew nu stiu daka am avut pt k a doua zi mia venit ciklu…e posibil s sa raman kumva insarcinata suna stupid dar vreau sa fiu sigura plzz help me
una dintre lobiile mici este mai mare decat cealalta…este vreo problema ???va rog sa ma lamuriti si pe mine…:(
Da,si eu am aceeasi problema cu labiile mici care sunt de fapt mari. In timp ce sora mea se dezbraca,am fost foarte atenta si am vazut ca si ea are aceeasi problema. E posibil sa fie ceva genetic in treaba asta?
) bine,acum sunt destul de mare…partea buna e ca de teama unei reactii aiurea din partea vreunui iubit, nu mi-am pierdut virginitatea in noptile de nebunie totala.Acum imi pare bine,dar parca tot imi va fi aiurea sa vobesc despre acest subiect cu actualul meu prieten atunci cand poate vom ajunge la pasul cel mare.El stie ca sunt virgina.Adevarul asta e,dar partea proasta e ca nu mai am himen…am cercetat eu locul.Degetul are loc destul de “jonglare” si nu am intampinat nici o “ata” la intrare.Dar pentru un penis cred ca locul e destul de stramt…ar fi idiot sa creada ca nu sunt virgina cu sau fara “ata” aceea.Daca ma iubeste,va intelege si va avea incredere in mine nu?
Eu am observat ca ceva este aiurea la varsta de 7-8 ani.Atunci a inceput acest proces de lungire a labiilor mici si ani de-a randul in copilarie am fost terorizata de gandul ca e ceva in neregula cu mine. Nu am vorbit niciodata cu mama despre asta de teama.Iar de doctor ginecolog nici nu am vrut sa aud. Slava Domnului ca exista internet
Draga Mihaela,
realmente, nu e cazul sa-ti faci astfel de griji!
am 24 de ani si mi-am inceput viata sexuala! am observat ca in momentul in care ma spal in zona intima mai exact cand intoduc degetul in interior pt a ma spala simt mai sus in vagin o bucata de carne in partea stanga.e lipita de vagin si se prelinge mai in sus,mai in interior,deci nu e doar pana ajung eu cu degetul !nu ma doare si o am din totdeauna! nu am fost inca niciodata la un consult cu toate ca ar trebui mai ales ca sunt casatorita si imi doresc si un copil! sunt doar interesata sa aflu o parere referitor la ce ar putea fii! va multumesc!
Draga Didi,
este foarte posibil ca acea “bucata de carne” sa nu fie decat un pliu vaginal, o striatie naturala a vaginului.
In alta ordine de idei, fiindca ai viata sexuala, mai ales pentru ca iti doresti sa devii mamica, ar fi bine, totusi, sa faci o vizita ginecologului, mai ales ca nu ti-ai facut niciodata un astfel de control cu caracter preventiv. Se considera ca este corect ca femeia sa faca anual un astfel de consult ginecologic, iar daca vrea/poate, chiar de doua ori pe an.
De ajutor in alegerea unui ginecolog care sa-ti convina iti poate fi chiar medicul de familie!
Mai astept vesti – bune! – de la tine. Cristina
Toata lumea vorbeste despre marirea clitorisuluis,ce importanta are pt barbat dimensiunea acestuia?
Draga Mirela,
eu consider ca acesta este doar un subiect intre altele, n-as spune ca “toata lumea” vorbeste despre el si, mai ales, ca ar pune astfel problema (ma refer la “marirea lui”).
Altfel, ar fi interesant sa vedem aici care vor fi fiind parerile barbatilor care citesc mesajul tau.
In principiu, este foarte posibil ca unii dintre barbati sa prefere o anume dimensiune a clitorisului (asa cum prefera blondele sau brunetele, femeile cu sani mari sau mici etc.), dar, pe de alta parte, cu siguranta ca nu este niciun necaz daca clitorisul partenerei nu este potrivit imaginatiei/asteptarilor acestora.
dar iata cind am avut primul meu raport sexual la 20 de ani a curs singe?imi puteti explica de ce curge singe?
…la orice varsta (adica si la 20, si la… 30), situatia e cam aceeasi. ruperea himenului presupune o sangerare, chiar si minora.
…sper sa fi inteles bine intrebarea!
doresc informatii zilnice
Poate ca este absolut justificata solicitarea ta, insa zilnic nu cred ca putem onora dorinta ta de informatii.
Despre ce informatii este vorba?
Nu cumva ele vor fi fiind deja cuprinse in interiorul blogsite-ului nostru? Le-ai cautat si nu le-ai gasit?