Menopauza în cifre

            

   Neavând încă la dispoziţie nişte statistici de încredere provenind din România, am apelat mai întîi la una din Franţa (1991) privitoare la apariţia menopauzei şi viaţa sexuală a femeilor la acest moment al existenţei lor şi după aceea. Redăm datele, în sinteză, în cele ce urmează, intervenind, atunci când considerăm că este cazul, cu completările şi consideraţiile noastre.

                Speranţa de viaţă a unei franţuzoaice în vârstă de 50 de ani este de aproximativ 33 de ani (aşadar, ea ar putea trăi peste 80 de ani; progresele medicinii fac însă ca viaţa unei femei să poată dura în jur de 90 de ani). Din această perspectivă, viaţa unei femei s-ar putea împărţi, în contextul sexualităţii sale, în trei perioade: una mai scurtă (până la vârsta de 11-13 ani) şi două perioade aproximativ egale, între 15 şi 45 de ani, respectiv între 45 şi 75 de ani (şi după aceea). Excluzând-o pe prima, am avea în vedere, aşadar, două perioade de câte aproximativ 30 de ani: între pubertate/ adolescenţă şi menopauză şi postmenopauză. Aşadar, prima perioadă este caracterizată de activitate ovariană, iar a doua, de lipsa activităţii ovariene. Lipsei activităţii ovariene i se pot adăuga, la vârste foarte înaintate, diverse maladii, dintre care unele cu o anumită specificitate (faţă de vârstă şi sex): osteoporoza, boli coronariene, boala Alzheimer.

            În Franţa de acum aproape două decenii trăiau aproximativ 10 milioane de femei aflate la menopauză, dintre care jumătate dintre ele aveau 65 de ani şi peste. În anul 2001, peste 2 milioane de franţuzoaice beneficiaseră deja de un tratament hormonal substitutiv, reprezentând aproximativ 20% din numărul femeilor intrate la menopauză. Altfel spus, o aproximativ o femeie din cinci dintre cele cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani, întrucât numărul celora care beneficiau de un astfel de tratament având peste 65 era mic (3%). Se considera că numărul femeilor care apelau la un astfel de tratament era de 7 ori mai mare ca la începutul anilor 90.

Peste 50% din tratamentele acordate femeilor la menopauză erau acordate de ginecologi, 46% – de medici generalişti, iar sub 2%, de alţi specialişti.

S-a observat, de asemenea, că femeile care lucrează în sistemul sănătăţii au cea mai mare încredere în tratamentele substitutive. Un studiu suedez de această dată arată că dacă 35% dintre femeile la menopauză din această ţară apelau la astfel de tratamente, procentajul creştea la 68% pentru femeile din sistemul sanitar, la 72% pentru femeile medic generalist, la 86% la cele care lucrau în preajma medicilor ginecologi şi la aproape 90% în cazul femeilor ginecolog. Un studiu britanic arăta că 71% dintre femeile medic foloseau de mai mult de 5 ani un asemenea tratament, iar 58%, de peste 10 ani. Ce trebuie de înţeles de aici? În primul rând, că fac apel la tratament femeile foarte bine informate, care, în timp, constituie un exemplu încurajator pentru celelalte. De asemenea, se poate înţelege (din statisticile britanice) că, astfel, ele se menţin în viaţa sexuală până cel puţin în jurul vârstei de 55 de ani.

             Îmbunătăţirea tratamentelor aplicate la menopauză, extinderea lor la categorii din ce în ce mai largi de femei va duce în viitor, este de presupus, la un număr din ce în ce mai mare de femei sub tratament şi la tratamente din ce în ce mai prelungi. Vor conduce la această realitate mai mulţi factori: din ce în ce mai buna informare a publicului asupra menopauzei şi a tratamentelor sale; personalitatea în schimbare a femeilor cu vârsta în jur de 50 de ani, mai energice, mai energice, chiar mai dezinhibate şi mai deschise în a-şi vizita ginecologul decât mai vârstnicele doamne din „generaţia pilulei”.

 

Cristina A. Boca,

© 2009 PsiSenzual