În contextul în care am resimţit dificultăţi în ilustrarea adecvată a unor
articole/ teme, context amplificat şi de solicitările din partea cititoarelor/ cititorilor noştri de a exemplifica anumite aspecte ale sexualităţii umane cu imagini adecvate, încercăm să lansăm, pe această cale, o rugăminte către cei care ne citesc. De a contribui – evident, doar dacă doresc – la acoperirea acestei lipse cu imagini sau sugestii de link-uri, despre care consideră că pot ilustra aspecte ale sexualităţii umane (aşadar, şi feminine, şi masculine, şi de cuplu). Evident, în cele mai multe dintre cazuri, nuditatea nu va fi evitată, însă vă rugăm ca imaginile pe care le trimiteţi să nu poată fi interpretate ca aparţinând unei imagerii pornografice.
De asemenea, vă rugăm insistent ca ele să nu fie/ reprezinte alte persoane, să nu fie luate de pe alte site-uri/ bloguri, să nu prezinte (explicit, cel puţin) chipuri, reclame, alte amănunte care să poate duce la prejudicii prin eventuala identificare a unei persoane. Oricum, vă anunţăm că, după recepţionare (la adresa de email pe care o cunoaşteţi) imaginile vor fi, după caz, selectate, retuşate etc. şi abia apoi (în funcţie de relevanţa lor) postate. Aşadar, urmărim ca imaginile să aibă, în primul rând, un caracter informativ, de explicare şi demonstraţie. Ele pot viza aspecte anatomice, aspecte de vârstă, sarcină (şi stadiile acesteia), de practici, poziţii, obişnuinţe etc. În speranţa că veţi da curs, în folosul tuturor, solicitării noastre, vă mulţumim!
Cristina A. Boca

Completat sub: r Articole, Editoriale, Educaţie, Planşe, Sexologie | Tagged: anatomia feminina, anatomia masculina, erotica, imagini sex, pornografie, poze sex, poziţii sexuale, sex, sexualitatea in imagin
















Am sa sparg eu gheata cu un link spre un filmulet despre examenul ginecologic. Sper sa nu fie considerat pornografic. Din pacate cred ca trebuie sa va faceti cont pe youtube.com si sa aveti peste 18 ani ca sa-l vedeti:
Tipuri de himen (la virgine!):

Acuplarea (intromisiunea):
