Orgasm contextual (şi anorgasmie secundară)

     „Sunt căsătorită de 10 ani, cu un bărbat despre care aş putea spune că îl iubesc mai mult decât în prima zi. Avem o viaţa sexuală normală cred eu, însă am o nelămurire cu privire la orgasmul meu. Nu o consider o problemă, dar totuşi… Până a-l cunoaşte pe el, am mai avut 3 parteneri sexuali, tineri, cu care am avut raporturi sporadice şi n-am avut niciodată orgasm. Nici nu m-am masturbat niciodată, cum citesc aici că ar face alte femei. În fine, ca o surpriză, cu puţin timp înainte de a mă mărita, am avut primul orgasm cu el. Într-o situaţie poate neobişnuită. Îmi plăcea să stau deasupra lui şi să-mi ating repetat organele sexuale de ale lui. Era din ce în ce mai bine şi, dintr-o dată, uau! După aceea, o vreme, poate 2 ani chiar, am avut orgasm doar astfel, aproape de fiecare dată. Iar după aceea, o altă surpriză. Îmi făcea sex oral (îmi făcea şi înainte) şi, din nou, uau! Acum a devenit o regulă să-mi facă de fiecare dată sex oral şi de 99% de ori am orgasm. Dar numai astfel! Oare este posibil ca viaţa sexuală să-mi mai ofere şi alte surprize sau voi rămâne aici?” (Mirela P., 34 ani)

 

 

    Mirela nu povesteşte foarte exact, cu toate amănuntele necesare, situaţia în care se află. Un răspuns sigur însă nu-i putem furniza. Dar îi putem explica, în câteva rânduri, cum au fost posibile „surprizele” despre care a scris. Şi o încurajăm spunându-i că, realmente, ele pot constitui o bază pentru surprize ulterioare.

   Mai întâi, o observaţie. Anticipând povestea primului orgasm, ea ne spune că îi plăcea să se atingă astfel de partenerul ei. Iar acesta este unul dintre secretele unei vieţi sexuale care îţi aduce satisfacţii: să înveţi ce îţi place, să ştii ce îşi place, să faci ce îţi place şi să te bucuri de ceea ce faci! Orgasmul femeii nu este o minune care se declanşează spontan, ci trebuie pregătit, iar prima care trebuie să-l pregătească este tocmai femeia, principala sa beneficiară.

   Mirela (care, după cum scrie, ni se pare o femeie educată, cultă, echilibrată) şi-a oferit singură dovezi că nu este o femeie anorgasmică. Ea s-ar încadra totuşi într-i situaţie specială a ceea ce majoritatea specialiştilor numesc „anorgasmie secundară”. De regulă, despre anorgasmia secundară ar fi evidentă la femeile care au cunoscut orgasmul dar care, de la un moment dat, din motive ce pot fi decelate, n-au mai avut/ nu mai au. La Mirela, anorgasmia secundară s-ar manifesta astfel: are orgasm, dar numai în anumite (în cazul ei, două) situaţii. Preferăm să numim o astfel de situaţie ca fiind „orgasm contextual”. Practic, femeia nu acuză (şi manifestă) o deficienţă, o lipsă. Ea are orgasm, însă numai ca urmare a unui anume tip de stimulare sexuală.

   Dacă ne gândim bine, sunt poate cele mai numeroase femeile aflate într-o astfel de situaţie, ceea ce ne confirmă încă o dată că orgasmul feminin nu este o normă publică, însă se declanşează potrivit unor norme individuale. Potrivit unor distincţii mai vechi (şi pe cale de a ieşi din uz), unele femei spun, de pildă, că au „orgasm clitoridian”. Adică percep orgasmul ca declanşându-se de la nivel clitoridian şi consideră clitorisul drept organul responsabil cu generararea orgasmului. Desigur, şi despre Mirela se poate spune că este „o clitoridiană”, aşa cum, se pare, majoritatea femeilor sunt „clitoridiene”.

    În ce priveşte „orgasmul contextual”, nu doar anatomia generează particularităţi individuale. Dacă unele femei au orgasm doar în urma unui anumit tip de stimulare a clitorisului, altele îl obţin în urma unor stimulări combinate (recent, am cunoscut cazul unei femei cu aproape 30 de ani de experienţă sexuală, femeie care îmi mărturisea că are orgasm doar dacă partenerul îi mângâie, într-un anume fel, şi partea interioară a coapselor). Altele au orgasm în urma penetrării vaginale, dar îl percep declanşându-se tot din zona clitorisului. Pe de altă parte, sunt femei care au orgasm doar dacă fac sex într-o anumită poziţie, într-un anumit loc sau cu un anume partener. S-ar părea că, în cazul multor femei, la baza orgasmului stă un anumit tip de informaţie, în care femeia respectivă are încredere şi, din acest motiv, o foloseşte, o valorifică. De exemplu, dacă o femeie preţuieşte bărbaţii cu un anumit tip de penis, dincolo de faptul că ar putea căuta un astfel de bărbat, informaţia (şi posesia) o ajută să obţină orgasmul. Dacă o astfel de femeie ar fi în situaţia să aibă o relaţie sexuală cu posesorului unui alt tip de penis (poate că, potrivit opiniei publice, chiar „mai bun”), ea va fi dezamăgită din start că nu e ceea ce îşi doreşte, iar orgasmul ar putea fi puţin probabil.

 L. Constantinescu

l.constantinescu at yahoo.ca

 

Lasă un Răspuns